Bunicuta Hotomana

Autorul Baiatului miliardar revine cu un volum la fel de amuzant! Cumpara Bunicuta Hotomana – David Walliams

Bunicuta hotomana

Fragment din carte:

“- Am copilarit intr-un sat mic si familia mea era foarte saraca, zise in continuare Buni. Si sus, in varful dealului, se afla o vila impunatoare, in care locuiau un lord si o lady. Lordul si Lady Davenport. Era in perioada de dupa razboi si-n vremurile alea nu prea se gasea de mancare. Imi era foame, asa ca intr-o noapte, pe la douasprezece, cand toata lumea dormea, m-am furisat afara din casuta parintilor mei. Protejata de intuneric, mi-am croit drum prin padure si am urcat pana la casa familiei Davenport. 
– Nu-ti era frica ? intreba Ben. 
– Ba da, bineinteles. Eram inspaimantata, singura in padure, in creierii noptii. In fata casei erau caini de paza. 

Dobermani mari si negri. Asa ca m-am catarat pe un burlan fara sa fac pic de zgomot, si am gasit o fereastra care nu era incuiata pe dinauntru. La unsprezece ani eram o fetita foarte mica, foarte plapanda pentru varsta mea. Asa c-am reusit sa ma strecor printr-o crapatura mica a ferestrei si am ajuns in spatele unei draperii de catifea. Cand am dat la o parte draperia, mi-am dat seama ca eram in dormitorul sotilor Davenport. 
– Vai, nu! zise Ben. 
– Ba da, continua batranica. M-am gandit sa iau doar niste mancare, dar am vazut frumusetea asta mica langa pat. Arata catre inelul cu diamante. 
– Deci l-ai luat pur si simplu? 
– Nu e niciodata chiar atat de simplu sa fii un hot international de bijuterii, tinere, spuse Buni. Lordul si sotia sa sforaiau de zor, dar daca i-as fi trezit, as fi fost moarta. Lordul dormea mereu cu o pusca la capul patului. 
– O pusca? intreba Ben.
– Da. Era un om la moda si, fiind la moda, ii placea sa vaneze fazani, asa ca avea multe arme de foc. 
Pe Ben il trecusera toate transpiratiile de emotie. 
– Dar nu-i asa ca nu s-a trezit si n-a incercat sa te impuste? 
– Ai rabdare, tinere, toate la vremea lor. M-am furisat pe langa pat, pe partea unde dormea Lady Davenport, si am luat inelul. Nu-mi venea sa cred cat era de frumos. 
Nu mai vazusem niciodata unul de aproape. Mama mea n-ar fi visat niciodata sa aiba asa ceva. „Nu-mi trebuie bijuterii”, ne spunea noua, copiilor. „Micile mele diamante sunteti voi.” Pret de-o clipa, m-am uitat uluita la diamantul pe care il tineam in mana. Era cel mai minunat lucru pe care il vazusem in viata mea. Apoi, dintr-odata, am auzit un zgomot formidabil. “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *